:
Recent Movies

Dezbatere publica cu ANPM si Transgaz la Tuzla 27 decembrie 2017

În cursul zilei de ieri, a avut loc o consultare publică cu privire la proiectul "Conductă Ţărmul Mării Negre - Podișor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră", informație care apare pe site-ul Transgaz. Transgaz a dorit ca cetățenii care participă la consultare să completeze în prealabil un formular de înscriere. La eveniment au participat circa 100 de peroane, fiind anunţată şi Poliţia, pentru prevenirea eventualelor incidente. Consultarea vine la aproximativ două săptămâni de când consilierii locali au anunțat că nu vor vota pentru proiectul acesta. Consilierii locali din Tuzla şi primarul Reşit Taner s-au declarat revoltaţi de situaţie. Şi nu pentru că ar avea ceva împotriva investiţiei propriu-zise, a conductei de gaze, ci a amplasamentului solicitat de Transgaz. „Nimeni nu se poate opune unei investiţii atât de importante, însă nu putem fi de acord ca această conductă să fie la malul apei. Să fie mai departe. Dorim să dezvoltăm turismul la Tuzla, ori situaţia de faţă ne-ar lăsa fără bucata de plajă pe care o avem”, susţine primarul Reşit Taner. Şi aleşii locali de la ALDE sunt de acord cu acest punct de vedere, ba mai mult, avocatul Marian Pătraşcu, responsabil din partea partidului pe această zonă, a susţinut, la acea dată, că o astfel de situaţie anormală (conducta de gaze la malul apei – n.r.) ar fi posibilă şi “graţie” unei decizii din timpul guvernării Cioloş. “Se precizează că ar fi de utilitate publică. Ori, situaţia nu este chiar aşa. În plus, există suspiciuni că Transgaz ar fi discutat şi ar fi semnat deja documente cu administraţia locală încă dinainte de a exista dezbateri publice. Ar fi vorba despre documente semnate de fostul primar Constantin Micu. Dar care documente nu ar mai fi de găsit”, a spus Pătraşcu. Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, companie controlată de statul român cu peste 56% din acțiuni, a depus la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul conductei subterane Tuzla-Podișor, care ar urma să facă legătura pe țărm dintre perimetrele offshore de gaze naturale din Marea Neagră și sistemul național de transport. Este vorba despre o investiție de peste 278 milioane euro, cu termen de finalizare estimat pentru anul 2020, după cum notează şi profit.ro. Între timp, acelaşi Transgaz a anunţat că a depus la ANPM “raportul privind impactul asupra mediului, care integrează concluziile studiului de evaluare adecvată pentru proiectul – conductă de transport gaze naturale de 250X 50 bar Negru Vodă-Techirghiol, Pecineaga - Techirghiol, deviere traseu conductă în zona Lacului Techirghiol, propus amplasament în comuna Tuzla şi oraşul Techirghiol”. Referitor la această deviere a conductei, Transgaz informează publicul că poate depune observaţii în scris la ANPM. Sursa Text

Concert Anda Adam Mangalia - 23.12.2017

Seria concertelor de sărbători sa încheiat, la Mangalia, sâmbătă, 23 decembrie, cu spectacolul susținut de artista Anda Adam, în Parcul Evergreen. Ea a oferit audienței un show electrizant, așa cum și-a obișnuit publicul, de fiecare dată. În deschiderea concertului, au susținut momente artistice tineri talentați ai orașului de la MC Music Academy, dar și ansambluri folclorice, precum Ansamblul ”Românașul” din 23 August și Ansamblul ”Plai de Dor” din Albești. Înainte de concert, copiii prezenţi în parc au ocazia să facă poze cu Moş Crăciun, la căsuţa acestuia, amenajată special pentru cei mici, în apropierea scenei de spectacol.

Concert Andreea Bănică, în Parcul Evergreen din Mangalia


In ciuda vremii nefaborabile la Mangalia, seria concertelor de sărbători a continuat duminică, 17 decembrie, orele 17.00,  pe scena,în aer liber,din Parcul Evergreen a evoluat cunoscuta interpretă Andreea Bănică. Ea va susține mai multe momente artistice, cu care va încânta audiența. Programat inițial pentru 16 decembrie, concertul artistei a fost reprogamat, deoarece zilele de 14, 15 și 16 decembrie au fost declarate prin lege, zile de doliu național. În deschiderea concertului vor evolua, pe aceeași scenă și artiști locali, precum cei de la Clubul ”Dans Art”.

Feeria Iernii, ediția a v a, Mangalia 2017

Festivalul judetean al Gradinitelor din Mangalia inclus in CAEJ cu nr.4952/04.10.2017, organizat de Gradinita PP nr.7 Mangalia cu structura Gradinita PP nr.1, Mangalia , s-a derulat in data de 09.12.2017, la Casa de cultura Mangalia . Juriul: Presedinte juriu : - Antonina Lacatus- interpret vocal Formatia Basarabeanca Membru- prof. Vianora Avadanei- reprezentatnt ISJ Constanta Membru- Enache Diana- solist vocal -Formatia Promis Membru- Cara Veronica- Director Oriflame Romania Membru- Prof. Sica Racaru- Director Gradinita PP nr.7, Mangali Prezentator :AnaMaria Stoica Concurs judetean Feeria iernii Sectiunea interpretare vocala - „ Vocea de la malul marii” Nivel I- 3-4 ani Trofeul : Gradinita PP nr.7, Mangalia – cantec „ Snow flake” si Santa Claus” - coord. Mustatea S si Pavel N. Premiul I- Gradinita PP nr.7, Mangalia- Cantec „ Micuta stea”- coord. Martinescu L si Chesnoiu N. Premiul II- GPN Arsa- Grup vocal Fulgi de nea- Cantce: „Ninge si Braduletul”- coord. Nicola C. - GPP nr.1, Mangalia- cantec „Saniuta”- coord. Butnaru G si Radu Simona - GPP nr.1, Mangalia- cantec „ Ninge afara”- coord. Makkai A. si Isai Renata Premiul III- GPPnr.1, Mangalia - cantec „Mos Craciun cu plete dalbe”- coord. Oprisan I. Moraru R. Nivel II- 5-6 ani Premiul I- GPN nr.2, Mangalia- cantec „ Praznic luminos”,” Plugusorul”-coord. Lapadat L. Premiul II- GPN Tom Degetel Constanta- cantec „Florile dalbe”- coord. Stancu D. -GPP nr.7, Mangalia- cantec „ Asta-i Craciunul” - coord. Foleanu A si Cosencu R. Nivel – 6-7 ani Premiul I- Scoala Gala Galction- cantec „ Plugusorul” - coord. Negoita Alina - Scoala Gala Galaction – cantec „Buna seara, Mos Craciun”- coord. Rotariu Ancuta Premiul II- Scoala Gala Galaction- cantec „Colind / Sorcova”- coord. Ungureanu Iuliana Premiul special al juriului si Premiul I GPP Tic Pitic Hirsova- solist vocal Chivu Adelina Maria- cantec „ Sunt taranca dobrogeana” coord. Ghoerghe A. Si Popa M. GPP „ Perlutele marii „ Constanta -solist vocal Cocos Irina Maria – cantec „Domn, domn sa-naltam” coord. Agapie D si Bita C. Concurs judetean – Feeria iernii Sectiunea Dans „ In pasi de dans” Trofeul Sectiunii de dans - Gradinita PP nr.1, Mangalia- dans cu tema „Renii lui Mos Craciun” – coord. Makkai Anamaria si Isai Renata Nivel I- 3-4 ani Premiul I- GPN „ Casuta cu povesti „ Constanta – Dansul spiridusilor” - coord. Stanica M si Colceag P - GPN Mihai Viteazu – Dans modern „ Valsul fulgilor de nea”- coord. Paraoanu C. Premiul II - GPP nr.1, Mangalia- Dans modern „ Dansam pentru Mos Craciun” - Oprisan I si Moraru R. -GPP nr.1, Mangalia – Dans „ Craciunei si craciunite”- coord. Butnaru G si Radu S. - GPN„ Rita Gargarita Lazu – dans cu tema „ Elfii cei poznasi”- coord. Andrei L si Petrof C Nivel II -5-6 ani Premiul I- GPN Rita Gargarita Agigea – Dans modern „ Roboteii Craciunului”- coord. Condrea E. GPN Colibri Constanta- Dans „Jingle trees”- coord. Potlog R si Huteanu A. GPP nr.7, Mangalia- Dans „ Dansul fulgilor”- coord.Mustatea S si Pavel Nadia GPN Rita Gragarita Lazu- Vals vienez „ Ingerii Craciunului”- coord Petrof si Andrei L Premiul II- GPN nr.2, Mangalia- Vals „ Valsul de Craciun” - coord. Lapadat L Sectiunea Traditii si obiceiuri Premiul I - GPN nr.2, Mangalia – „Jocul mastilor”- Coord. Lapadat L. GPP nr.1, Mangalia- dans popular „Floricele talentate”- coord. Papan L si Herghelegiu S. GPN nr.2, Mangalia- „Caprita”- coord. Duca Madalina Premiul II - GPP Tic-pitic Hirsova- Dans popular „HORA” – coord Gheorghe A si Popa M.

Aducem Bucurie in Sufletul Copiilor- Spectacol Umanitar 2017


Un spectacol caritabil deosebit pentru copii deosebiti,aflat anul acesta la cea de a II-a editie,nascut din dorinta noastra ca un numar de 35 de copii sa simta spiritul sarbatorilor de iarna si al cadourilor.Acesti copii atent selectati din mai multe categorii sociale (copii cu dizabilitati,copii cu probleme medicale,copii proveniti din familii monoparentale sarace,dar si copii cu rezultate bune la invatatura sau cei care din putinul lor au daruit in ceilalti ani,altor copii).Pentru ei,zana cea buna le-a daruit 35 de cadouri atat de mult asteptate iar zambetele lor de fericire au adus bucurie in sufletul celor prezenti. Totodata prin acest spectacol am dorit sa premiem excelenta,sa oferim cate o diploma de merit pentru doi dintre tinerii nascuti in Mangalia care ne reprezinta cu succes atat in tara cat si in strainatate,iar acesti doi tineri sunt: - Malina Teodora Rugea, multipla campioana națională si internationala la balet ; - Denis Alibec , unul dintre cei mai buni si apreciati fotbalisti romani la ora actuala, dar si unul dintre cei care in anul 2017 a contribuit serios prin donatii si sponsorizari in campaniile umanitare "Solidarity Children ". Acest spectacol a fost unul cu totul si cu totul deosebit,cu multe colinde si multa muzica buna,iar de asta s-au ocupat cei care au urcat pe scena,iar pentru asta le multumim din tot sufletul nostru urmatorilor: - Liliana Cornila ; - Rodica Nicoleta Stoian ; - Claudia Andas ; - Roxana Cozma ; - Ana Maria Telefca ; - Claudia Dumitru ; - Remus Colcer ; - Andreea Mara Berechet ; - Ioana Lucia Berechet; Artisti tineri la inceput de drum,dar si nume deja cunoscute ale muzicii usoare romanesti,care au ridicat sala in picioare primind ropote de aplauze binemeritate.Iar de data aceasta pe scena au urcat nu mai putin de 4 tinere talente,voci calde si pline de har pe care cu siguranță le veti auzi si in urmatoarele spectacole,pentru ca noi sustinem si promovam tot ce inseamna talent. Iar daca vorbim de talent,in foaierul Casei de Cultura Mangalia,in timpul si dupa spectacol au avut loc 2 expozitii cu vanzare: - Candy Bar Mangalia-Raluca Isac,care a indulcit publicul cu prajiturele de casa; - vernisaj de pictura- Geta Briciu, o pictorita extrem de talentata din Mangalia; Iar toate acestea au format un spectacol unic si plin de magie si frumos prezentat de unica si inegalabila zână buna, Cristina Matei Stanescu si de domnul Marius Chircu care a asigurat si de data aceasta o sonorizare perfecta. In timpul spectacolului,in " cutiuta vesela " pentru donatii,s-a strans suma de 1903 lei,bani daruiti de oameni buni si inimosi,care au intrat deja in contul umanitar al nostru si care ne vor ajuta sa achizitionam materialele medicale stomatologice cu care vor fi tratati gratuit copii cu situatii materiale precare. Multumim frumos din tot sufletul celor care din putinul lor au donat acesti bani si in special multumim frumos tuturor celor care au donat toate cadourile pentru acesti copii. Multumim frumos si partenerilor media pentru ca de fiecare data sunt alaturi de noi: - Mangalia TV ; - MangaliaOnline; - Litoral TV; - Ediția de Sud ; - Marcel Almajanu Photography; Nu in ultimul rand multumim frumos membrilor voluntari,sustinatorilor si prietenilor care s-au implicat si au fost alături de noi in organizarea acestui spectacol. Cu stima, Departamentul de Comunicare al Asociatiei Umanitare Solidarity Children Asta 

Concert Ruby & Band 09.12.2017

Ruby a continuat seria concertelor în Orășelul Copiilor, din Parcul Evergreen. Sâmbătă 09.12.2017 incepand cu orele 17.00
In deschiderea evenimentului.

- Claudia Andas 
-  Salsa Mi Vida Mangalia
-  MC Music Academy si Ana Maria Telefca

Concert Smiley La Mangalia 2 .12.2017

Smiley a dat startul seriei concertelor în Orășelul Copiilor, din Parcul Evergreen. Pe aceeași scenă, în deschiderea evenimentului, au evoluat și tinerii talentați precum Remus Colcer si grupul EcoVoice. În ciuda vremii nefavorabile, locuitorii orașului au venit în număr mare pentru a se bucura de spectacolul organizat de Primăria Municipiului Mangalia. În fiecare weekend, până pe data de 23 decembrie, pe scena amenajată în parc vor concerta și alți artiști ai momentului: Ruby, Anda Adam și Andreea Bănică.
 

Copyright © 2011. Mangalia Online - All Rights Reserved